Iubirile mele

Aveam 19 ani. Lucram la poştă, el la poliţie. Eu eram cu altul, el era singur. Aşa ne-am cunoscut. Costache, îmi spune ea uitându-se în sus la mine.

M-am despărţit de celălalt şi am rămas cu el. Am zis că nu mă mărit cu un poliţist, el şi-a dat demisia, pentru mine.

În scurt timp am rămas însărcinată. Un prieten ne-a întrebat dacă nu plecăm peste hotare. Costache a zis că aşteptăm pe cinea să vină de peste hotare, arătând la burta mea, la Costeluş.

Iubirile mele, aşa le-am zis, pentru că îi iubeam.  Costache, nu m-a lovit niciodată, m-a iubit. Şi eu. Dar i-am pierdut pe amândoi. Şi vreau la ei, dar nu mă ia Dumnezeu…

E povestea Mariei Băraru, o bătrânică micuţă,  de 80 de ani, care a fost dusă de finii ei  din propria sa casă la azilul de bătrâni, Braşov.

Pe 1 decembrie s-a rătăcit în centrul oraşului. Purta la piept un tricolor. Avea în mână o punguţă mică, iar în cealaltă un baston.

Eram cu Dina. Deşi mergeam în altă parte, ne-am întors din drum. Vedeam în ea bunicii pe care nu-i mai avem, am simţit nevoia să o ajutăm.

Am strâns-o de mână. Era atât de rece. Am condus-o până la autogară. Am aşteptat autobuzul. A urcat. Nu am mai văzut-o. Dar mi-a rămăs undeva în minte.

E greu să fii bătrân. Şi da, cine nu are un bătrân, să şi-l cumpere