teatrul Satiricus a rămas fără spectatori la Căuşeni

Fiind departe de casă, orice veste de pe plaiul mioritic este imoprtantă. Urmăresc ştirile şi la nivel regional, mai ales din oraşul meu natal – Căuşeni.  Şi asta datorită televiziunii locale Studio-l, site-ul fiind actualizat destul de des, dat fiind faptul că e doar un mic orăşel şi evenimente imoprtante nu se întîmplă zilnic.

Una din ştiri spunea că luni, 3 noiembrie, la ora 17:00 la casa de cultură din Căuşeni, teatrul Satiricus din Chişinău, urma să aibă premiera  ”Înainte şi după fugă”,  de Dumitru Crudu.

(Tiraspol, Bagdad, Cabul, Groznîi… un spectacol despre refugiaţi realizat de “Înaltul Patronat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi”, intrarea  fiind gratuită)

Dar spectacolul nu a fost să fie, pentru că sala era goală, actorii fiind nevoiţi să se întoarcă la Chişinău, unde îi aşteptau un public (poate) mai “serios”.

M-am simţit penibil să aud o veste atît de “ruşinoasă”… mai ales că era GRATUIT! M-am convins că locuitorii oraşului Căuşeni nu sînt “consumatori” de artă, de cultură, de frumos… Şi tare aş vrea să cred că ei sînt unicii din Republica Moldova.

De ce a fast sala goală? Nu s-a mediatizat destul?  Era prea comod în faţa televizorului, calculatorului…  Era vreo emisiune interesantă, vreo ştire proastă, vreun eveniment important? Era prea frig afară?

Sau nu mai sînt oameni care iubesc spectacolele? Nu mai sînt oameni ce au gust select, oameni educaţi prin artă… Şi oare se umple sala doar cînd vin  manelişti, politicieni “de doi bani”, (pseudo)talente…

Îmi aduc aminte cu vreo 4 ani-5 ani în urmă venise şi Maria Bieşu la Căuşeni, concertul era GRATIS, s-ar părea că sala ar trebui să fie arhiplină, dar aceeaşi poveste, sala era goală…

Cum se întîmplă că aceşti oameni sînt apreciaţi la justa lor valoare (numai) peste hotarele ţării? Cum se întîmplă că anume peste hotare, sălile sînt arhipline, dar acasă rămîn, mai întotdeauna, aproape goale? La noi se decorează şi se apreciază, de cele mai multe ori, abia “postmortem”… Vă mai întrebaţi de ce există “exodul intelectualilor”? Eu nu mă mai întreb! Pentru că la noi, acasă, se apreciază prea puţin, se înţelege puţin, se educă puţin…

P.S Să nu-mi spuneţi că  gripa porcină se face vinovată şi de asta! Nu cred…

… si iarăşi gripa

Nu se mai vorbeşte despre politică atît de mult. Apele s-au limpezit. În gura oamenilor auzi tot mai des şi mai des “gripa porcină”.

protejată

Merg în transport public, oare nimeni nu e bolnav? Întorci capul şi vezi bătrîni, tineri, copii… oare ei ascultă ştirile? Oare ştiu? Oare se protejează?

Universitate… toţi se grăbesc undeva, nimeni nu are mască, nimeni este protejat, şi dacă cineva e bolnav?!

A strănutat… nu şi-a acoperit nici gura, nici nasul… sînt în preajmă… oare nu e bolnav de gripă porcină?

Cîteva ore am stat printre oameni, foarte mulţi oameni… Semnele de răceala nu au întîrziat să apară… Ştiri şi gînduri, gînduri şi iar ştiri… Şi dacă eu nu am o banală  răceală, şi dacă… şi dacă cei de acasă…

Gripa porcină- dimineaţa, gripa porcină la amiază, gripa porcină- seara. Noi cazuri, decedaţi, şcoli închise, vaccinuri, medicamente, panică…

De două zile beau mult ceai, mănînc lămîi, usturoi… Azi mi-am luat mască, deşi încă nu am folosit-o.

Parcă a trecut gripa aviară, acum aleargă după noi gripa porcină… şi dacă trece şi asta… ce gripă ne mai urmăreşte?

Curaj.TV Biserica Adormirii Maicii Domnului, Căuşeni

CONCURSUL NAŢIONAL DE LITERATURĂ “VERSUL”

Comunitatea literară www.versul.ro iniţiază Concursul naţional de literatură “Versul”.

Prima ediţie se va desfăşura pe data de 7 noiembrie 2009, în aula Colegiului Naţional “Petru Rareş” din Suceava.

Bloggeriţă de un an

Sînt bloggeriţă de un an…  Nu, nu am tort şi nici n-o să suflu vreo lumînare… şi nici măcar n-o să sărbătoresc “evenimentul”.

La multi ani, Bloguleţ!

In memoriam Ion Si Doina Aldea-Teodorovici

Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia, din oraşul Suceava a realizat un filmuleţ în memoria celor două inimi gemene, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici.

Cum e să fii pacient basarabean…

Deunăzi m-am întîlnit cu o prietenă, studentă în anul I, la Suceava. Auzisem că prietenul ei avea nevoie de spitalizare şi am întrebat-o ce s-a întîmplat. De aici în colo m-am îngrozit ascultînd-o.

(O să modific prenumele personajelor, pentru a le păstra anonimatul. )

Sanda şi Mihai au venit împreună să înveţe la Suceava, împreună au trăit perioada adaptării, împreună au rezolvat orice problemă…

Într-o zi rece de toamnă Mihai se îmbolnăvise. Au aşteptat vreo două zile, crezînd că e o uşoară răceală, şi-au zis că o să treacă… Peste două zile au apelat la o soră medicală din căminul Sandei. Sora medicală i-a recomandat nişte pastile, zicîndu-i că dacă se va simţi şi în continuare la fel de rău să meargă la spital.

Din păcate, aşa şi s-a întîmplat. Sanda şi Mihai au mers la spital, acolo i-au întîmpinat o femeie, nu prea agreabilă. Ca să nu plătească medicamentele, Sanda a mers la o casă de asigurări pentru a lua o “fiţuică” , care i-ar oferi dreptul să ia tratament şi medicamente gratis. După două ore state în frig şi ploaie, Sanda a aflat că pentru basarabeni nu e valabilă această “foiţă”.

in drum spre… redobindirea cetateniei

De anul trecut îmi doresc să-mi redobîndesc cetăţenia română. Abia anul acesta am decis că merg… Aşa într-o dimineaţă de octombrie am pornit la drum…

După o noapte nedormită în autocar iată că am ajuns şi în autogara Obor din Bucureşti. Toată lumea se oferea să fie taximetrist, toată lumea foarte drăguţă ca să te jumulească de bani cît pot de mult. Mare noroc de pa capul meu şi al Dinei de Dragoş, pe care-l cunosc cu ajutorul acestui blog Mare minune mai e şi internetul ăsta…

În fine, am ajuns la sediul Direcţiei Cetăţenie din Bucureşti, pe strada Petofi Sandor, despre care am aflat că a fost erou al revoluţiei de la 1848 din Ungaria şi Transilvania şi e poetul naţional al poporului maghiar…

La ora 5 dimineaţă nu erau decît vreo 4 persoane, abia pe la vreo 7-8 s-a umplut “garajul” de oameni, pîna la urmă eram vreo 150 de oameni.  La 8:30 ne-am înscris într-un registru. Pînă la 12 am tot admirat-o pe doamna care lucrează la consulat. Atît timp cît am fost acolo tot ruga să fie culoar între cele 2 rîduri de oameni şi tot striga lumea pe nume, care adormită, îngheţată, nu întotdeauna îşi auzea numele…  Am înţeles atunci că tare-i greu să lucrezi cu oamenii care vor cetăţenie, se îmbulzesc toţi la uşă, se calcă pe picioare, strigă unul la altul, explică legi, decizii, ordine…

Oraşul meu natal, Căuşeni – în imagini

O flacara aprinsa pentru ei

În acele zile de aprilie eram în România… Departe de epicentrul evenimentelor, departe de familie, prieteni, departe de ţară… Priveam cu teamă la televizor ceea ce se întîmplă acasă. În fiecare clipă aveam impresia că se începe un nou război… Se întîmpla ca să nu avem nicio veste, nu puteam telefona, nicio pagină de ştiri din Moldova nu se deschidea…

La fiecare 5 minute apărea cîte o veste proastă… aşa am aflat şi de cei care au suferit, au fost bătuţi, au fost omorîţi… imagini pe care anterior le vazusem la acelaşi ecran în filme, nu şi în ţara mea. Lovituri puternice, sînge, strigăte, violenţă…  pentru oamenii nevinovaţi.

Azi, la Suceava,  am ieşit în faţa centrului de cultură ca sa-i comemorăm pe cei care şi-au pierdut viaţa în acele zile de aprilie…

Ăsta a fost preţul schimbării, libertăţii… preţul tuturor rugăminţilor. Un preţ prea mare, un preţ prea dur…

Să păstrăm o flacără aprinsă pentru ei…